Răspuns rapid: Moștenirea se deschide automat în momentul decesului, nu când familia ajunge la notar. Procedura succesorală stabilește ulterior cine a acceptat moștenirea, ce bunuri și datorii există și ce cote revin fiecăruia. Termenul general de opțiune succesorală este de un an de la deschiderea moștenirii, nu șase luni. Procedura poate fi începută și după acel an, dar acceptarea trebuie dovedită potrivit legii.

Data și locul deschiderii moștenirii

Articolul 954 din Codul civil fixează două repere:

• data deschiderii este data decesului;
• locul deschiderii este, ca regulă, ultimul domiciliu al defunctului.

Aceste repere determină legea aplicabilă în timp, persoanele chemate la moștenire, începutul termenului de opțiune și competența teritorială. Certificatul de deces dovedește data, iar ultimul domiciliu se stabilește prin actele prevăzute de procedura notarială.

Moștenirea nu „rămâne în proprietatea defunctului” până la emiterea certificatului. Transmisiunea operează potrivit regulilor succesorale, sub rezerva exercitării dreptului de opțiune; certificatul dovedește calitatea, cotele și bunurile constatate.

La ce notar se depune cererea

Procedura succesorală notarială este de competența unui notar din circumscripția judecătoriei în care defunctul a avut ultimul domiciliu. Dacă în acea circumscripție sunt mai mulți notari, competent devine primul notar sesizat, după verificarea registrului succesoral.

Regulile sunt speciale când ultimul domiciliu nu este cunoscut ori este în străinătate. Pot conta existența unui imobil sau, în lipsa acestuia, a unor bunuri mobile în România. Într-un caz internațional trebuie verificat și Regulamentul european nr. 650/2012, nu doar adresa unui apartament.

Cine poate porni procedura

Cererea poate fi făcută de o persoană interesată: un succesibil, legatar, creditor ori altă persoană care justifică interesul, în condițiile legii. Nu este necesar ca toți moștenitorii să semneze cererea inițială.

Notarul îi citează pe cei care au vocație la moștenire, verifică registrele notariale, testamentul și declarațiile de opțiune. Pentru finalizare este însă necesară lămurirea calității, a cotelor și a masei succesorale. Un conflict real poate conduce la suspendarea procedurii și sesizarea instanței.

Termenul de un an pentru acceptare sau renunțare

Codul civil stabilește, ca regulă, un termen de un an pentru exercitarea opțiunii succesorale. El curge de la deschiderea moștenirii, cu excepțiile prevăzute de lege pentru situații speciale.

Acceptarea poate fi:

• expresă, printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată prin care succesibilul își însușește calitatea;
• tacită, printr-un act pe care nu l-ar putea face decât ca moștenitor și care arată neîndoielnic intenția de acceptare.

Nu orice gest este acceptare tacită. Actele de conservare, supraveghere și administrare provizorie nu valorează, în principiu, acceptare dacă din împrejurări nu rezultă asumarea calității.

Renunțarea nu se presupune și se face în formă autentică la notar sau, după caz, la misiunile diplomatice și oficiile consulare competente. Declarația se înscrie în registrul notarial.

Textul vechi despre „acceptarea cu beneficiu de inventar” aparține vechii reglementări. Sub actualul Cod civil, moștenitorii universali și cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia, în condițiile legii.

Ce documente pregătești

Lista exactă este comunicată de notar după verificarea cazului. De regulă sunt necesare:

• certificatul de deces;
• actele de identitate și actele de stare civilă ale succesibililor;
• certificate de naștere, căsătorie, divorț sau deces care refac legătura de rudenie;
• testamentul, dacă este deținut de familie;
• actele de proprietate ale imobilelor și documentația cadastrală;
• acte pentru automobile, conturi, părți sociale, acțiuni și alte bunuri;
• documente privind datoriile și creanțele;
• certificate fiscale solicitate pentru bunurile imobile;
• declarații de acceptare sau renunțare deja date.

Notarul obține ori verifică unele informații direct în registre. Nu ascunde datorii sau bunuri: certificatul poate fi completat ulterior, dar omisiunea creează costuri și litigii.

Stabilirea moștenitorilor

Dacă nu există testament valabil, moștenirea se transmite potrivit ordinii legale: soțul supraviețuitor vine în concurs cu clasa de rude chemată, iar cota lui diferă după clasa respectivă. Descendenții sunt prima clasă; apoi urmează clasele stabilite de Codul civil.

Testamentul nu elimină automat drepturile tuturor rudelor. Soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari, iar liberalitățile care le încalcă rezerva pot fi reduse la cerere. Notarul verifică forma și înregistrarea testamentului, dar un litigiu privind validitatea ori reducțiunea poate necesita instanța.

Lipsa unui testament nu este motiv pentru trimiterea automată în judecată. Majoritatea succesiunilor legale fără conflict se finalizează la notar.

Ce intră în masa succesorală

Masa cuprinde drepturile și obligațiile patrimoniale transmisibile existente la data decesului. Înainte de împărțire trebuie clarificat ce aparținea efectiv defunctului.

La un bun dobândit în timpul căsătoriei, de exemplu, se lichidează mai întâi regimul matrimonial pentru a stabili partea soțului supraviețuitor; numai partea defunctului intră în succesiune. Faptul că actul este pe numele unuia dintre soți nu rezolvă singur problema.

Nu toate drepturile se moștenesc. Drepturile strict personale se sting, iar unele produse financiare ori indemnizații urmează reguli contractuale sau speciale. Cere confirmarea băncii, asigurătorului sau instituției competente.

Inventarul protejează informația, nu doar bunurile

Inventarul poate fi cerut în condițiile Codului civil și procedurii notariale pentru a consemna activul și pasivul. Este util când există datorii necunoscute, bunuri în posesia unei singure persoane, o întreprindere ori riscul dispariției obiectelor.

Creditorii succesiunii, succesibilii și persoanele interesate au remedii specifice. Nu înstrăina bunuri înainte să fie clar dacă actul poate valora acceptare și dacă afectează drepturile celorlalți.

Notar sau instanță

Notarul poate finaliza cauza când probele permit stabilirea situației și persoanele nu contestă aspectele esențiale. El emite certificat de moștenitor, certificat de legatar ori alte certificate prevăzute de lege.

Instanța devine necesară, de exemplu, când:

• se contestă calitatea sau cota unui moștenitor;
• se atacă validitatea testamentului;
• există dispute asupra bunurilor sau datoriilor;
• se cere reducțiunea liberalităților ori raportul donațiilor și părțile nu se înțeleg;
• procedura notarială a fost suspendată din cauza neînțelegerilor.

Instanța pronunță o hotărâre; nu „eliberează certificat de moștenitor”. Neprezentarea fizică la notar nu impune singură un proces, deoarece pot exista procură autentică și alte soluții procedurale.

Costuri și impozitul după doi ani

Costul poate include onorariul notarial, operațiuni de publicitate imobiliară, certificate, evaluări și, după caz, avocat sau expert. Onorariul depinde de valoarea și structura masei, numărul operațiunilor și normele aplicabile.

Codul fiscal prevede că pentru transmiterea prin moștenire nu se datorează impozitul aferent transferului proprietăților imobiliare dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în doi ani de la deces. După acest termen, se datorează un impozit de 1%, calculat potrivit normelor asupra activului net imobiliar.

Acest termen fiscal de doi ani nu trebuie confundat cu termenul de un an pentru opțiunea succesorală și nici interpretat ca interdicție de a dezbate ulterior succesiunea.

După certificatul de moștenitor

Pentru imobile, drepturile se înscriu în cartea funciară. Bunurile se declară la organul fiscal local în termenul aplicabil, iar automobilele, conturile și participațiile se actualizează la instituțiile competente.

Certificatul stabilește cotele ideale; nu atribuie obligatoriu fiecăruia câte un bun distinct. Dacă moștenitorii vor împărțirea concretă, pot face partaj voluntar sau pot cere partaj judiciar. Nimeni nu este obligat, ca regulă, să rămână în indiviziune.

Întrebări frecvente

Se poate face succesiunea după zece ani?

Procedura poate fi începută și mai târziu, dar fiecare pretins moștenitor trebuie să dovedească acceptarea în termenul legal sau incidența unei excepții. Se poate datora și impozitul aferent imobilelor după doi ani.

Plata impozitului casei înseamnă acceptare?

Nu există un răspuns automat. Actul trebuie analizat împreună cu intenția și celelalte împrejurări; plata poate fi un act de conservare sau poate contribui, într-un context concret, la dovada acceptării tacite.

Datoriile trec la moștenitori?

Datoriile patrimoniale transmisibile intră în pasiv. Moștenitorii universali și cu titlu universal răspund în condițiile Codului civil cu bunurile succesorale și proporțional cu cota.

Un singur moștenitor poate obține certificatul fără ceilalți?

Poate sesiza notarul singur, dar notarul trebuie să citeze și să lămurească drepturile tuturor persoanelor cu vocație cunoscută. Un conflict nu poate fi eliminat prin omiterea lor din cerere.

Surse oficiale

• Codul civil: art. 954 și Cartea a IV-a despre moștenire
• Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995
• Codul fiscal: art. 111 privind transferul proprietăților imobiliare

Informația este generală. Pentru un minor, un moștenitor în străinătate, un testament contestat, datorii importante sau bunuri în mai multe state, cere analiza documentelor înainte de a face acte de dispoziție.